Acum un an, din zori până în noapte auzeam zumzetul oraşului. Trotuarele erau pline de viaţă. Puteam să mă bucur de zâmbetele largi, hohotele de râs şi de contact vizual. Agitaţia mă umplea de energie, îmi reamintea că trăiesc.
Cine s-ar fi aşteptat ca, peste noapte, să pierdem toate acestea? Tăcerea şi nemişcarea să se aştearnă peste oraş şi peste întreaga planetă? Cine ar fi bănuit că oamenii vor purta o mască care le va acoperi jumătate din chip? Că nu ne vom mai recunoaşte prietenii ce trec pe lângă noi? Că evităm să ne apropiem de cei din jur şi că ei au aceeaşi reacţie atunci când ne întâlnim? În jurul nostru se formează un spaţiu larg când ieşim din casă. Strângerile de mână şi îmbrăţişările devin ceva rar. Parcă nici nu mai simţim că avem nevoie de ele. Frica este deja parte din noi, la fel ca şi masca.
Virus
Ne regăsim izolaţi, singuri, faţă în faţă cu noi. Poate uimiţi de contactul cu cei din jur, care erau în multe cazuri mai puţin prezenţi în viaţa noastră. Aflaţi în dificultatea de a gestiona propriile emoţii, dar şi pe ale lor.
Un pericol invizibil ne-a dat peste cap. A bulversat toată orânduirea noastră psihică, formată de-a lungul vieţii. O viaţă în care totul era stabil, previzibil, controlabil. Şi, cel mai greu de suportat, este parcă faptul că acest inamic vine însoţit de terifiantul gând al morţii. Ne aduce brutal în contact cu efemeritatea vieţii. Ne testează toleranţă la frustrare, având în vedere limitările impuse. Ne pune la încercare echilibrul psihic, capacitatea de a ne conţine propriile emoţii şi de a le tolera şi gestiona şi pe ale celorlalţi.
Capacitatea de rezilienţă, de a face faţă şocului, atacului, ameninţării este acum testată la maxim. Adaptarea la noua “normalitate” nu mai este opţională, devenind obligatorie.
În acest context cred că cei mai mulţi dintre noi au căutat soluţii de a se echilibra. Au scos din pălărie toate resursele, armele cu care pot lupta pentru a îşi păstra echilibrul.
Rezilienţa
Mă uit în jur şi observ cu uimire cât de multe modele de reacţie pot avea oamenii. Ce gamă largă de interpretări pot da virusului şi cât de diferite sunt reacţiile modalităţile lor de a face faţă situaţiei stresante. De la nu există nici în virus, nu am de ce să mă protejez, suntem manipulati, la nu vreau să mor, nu o să mai ies din casă, fiecare are propriul răspuns.
După aproape un an, evident ne este testată la maxim răbdarea şi capacitatea de a rezista. Puterea de a ne adapta la o nouă “normalitate”devine o calitate în sine. Capacitatea de a face faţă unui eveniment nou, stresant, revenind la un echilibru psihic poartă denumirea de rezilienta.
Factorii care sprijină rezilianta sunt :
1. Factorul “Eu pot” presupune stăpânirea abilităţilor interpersonale şi de coping ”mă implic activ în ajutarea celorlalţi”, “găsesc soluţii eficiente pentru a face faţa problemelor”,”am succes la şcoală”, “mă aştept să fiu de ajutor”, “persist în acţiuni până reuşesc”, “ştiu cum să fac planuri de viitor”.
2. Factorul “Eu am “ presupune conştientizarea factorilor suportivi de mediu – “părinţii îmi acordă multă atenţie”, “familia are aşteptări ridicate de la mine”, “există cineva la care pot apela când sunt în încurcătură”, “ceilalţi par în general fericiţi să mă vadă”.
3. Factorul “Eu sunt “ presupune factori de sănătate mentală “cred în mine”,”mă înţeleg”, “am fost expus unor situaţii stresante cărora am învăţat să le fac faţă”, ”simt că lucrurile se vor termina cu bine”, “sunt calm chiar şi în momente dificile”
Rezilienţa presupune trecerea de la poziţia de victimă la cea de supravieţuitor.
Schimbare
Însă eu aş merge mai departe de supravieţuire. Aş merge spre posibilitatea de schimbare, de a deveni chiar un învingător. Situaţia în care suntem să ne ajute să ne schimbăm abordarea existenţei şi implicit întreaga filizofie de viaţă
Cum am putea face astfel încât virusul şi tot ceea ce s-a întâmplat în ultimul an să ne facă mai buni, mai fericiţi, mai echilibraţi? Cum am putea schimba dezavantajul într-un avantaj? În ce fel ar fi de dorit să vedem lucrurile astfel încât să devenim mai împăcaţi cu noi, mai puternici, mai împliniţi? Oare cum ar fi dacă am folosi această perioadă că o oportunitate?
Ocazia de a ne descoperi în profunzime şi de a ne înţelege. De a afla ce anume ne aduce starea de bine în acest moment şi care este sensul vieţii noastre. Ce ne aduce disconfort şi dacă am ales drumuri care nu sunt neapărat ale noastre. Dacă ne-am luat după alţii şi nu ne-am ascultat propria voce interioară. Putem să profităm de aceasta perioadă că să luăm o altă cale, sau măcar să începem să cotim spre propriul drum. Să găsim activităţi care ne fac plăcere şi să le punem în aplicare pentru a ne simţi bine. Să alegem mai conştient ceea ce decidem să facem clipă de clipă. Să ne bucurăm de drum, nu doar că am ajus la destinaţie. Astfel trăirile plăcute vor reuşi să le copleşească pe cele neplăcute, aceasta aducându-ne o stare de bine. Viaţa va fi trăită la maxim… posibil.
O altă oportunitate este aceea de a evalua relaţia cu cei apropiaţi. Putem să ne uităm mai cu atenţie la ei, să îi ascultăm şi, măcar să încercăm, dacă nu chiar să reuşim, să îi vedem cum sunt cu adevărat şi să îi înţelegem. Găsirea unor persoane care să ne sustina şi pe care să le susţinem poate fi esenţial în aceste momente. Să avem o bază de siguranţă şi să oferim din preaplinul nostru ne ajută să ne menţinem echilibrul.
Concluzie
Oprindu-ne din rutina zilnică, ne putem uita la ceea ce am realizat şi am acumulat, putem să ne bucurăm mai mult de ceea ce avem.
Cred că unii dintre noi se află în situaţia de a se întâlni pentru prima oară, în mod brut, cu partenerii de cuplu. Parteneri ce sunt şi ei puşi în faţa situaţiei stresante, zbătându-se să îşi gestioneze propriile trăiri. Un moment de contemplare, de analiza, ce poate deveni şi un moment în care luăm o decizie. Nu degeaba rata divorţurilor a crescut în aceasta perioadă.
Uneori o mică schimbare a perspectivei ne poate aduce o schimbare majoră în ceea ce simtim ulterior şi ceea ce alegem să trăim.
Cam acestea sunt gândurile care îmi trec prin minte. Ce părere aveţi?
Lasă un răspuns